MasterClass Zumba incendiar

ZUMBA nu este doar fitness, este un adevarat fenomen, o explozie de energie si distractie. In ultimii ani ZUMBA a devenit o adevarata revolutie, transformand conceptul de fitness intr-un Fitness-Fun (fitness-distractiv). ZUMBA s-a imprastiat foarte repede in toata lumea si acum este pe primul loc in industria fitness-ului.

ZUMBA este un fel de aerobic combinat cu dans ce se desfasoara pe ritmuri latino (si nu numai). Spre deosebire de aerobic, ZUMBA este mult mai distractiv si te ajuta sa rezisti in acest program pana vei reusi sa vezi rezultatele dorite. Succesul acestui tip de antrenament se datoreaza popularitatii de care se bucura dansurile latino pretutindeni, dar si rezultatelor pe care o persoana le poate obtine practicand acest tip de miscare. ZUMBA combina muzica antrenanta si energia cu miscari de dans latino care faciliteaza invatarea, iar prin eliberarea endorfinelor ne asiguram automat o dispozitie mult mai buna. ZUMBA reprezinta un mix reusit de dansuri latino si internationale (de la cumbia columbiana la merengue, salsa, hip hop, reggaeton, samba, american mix si calypso) generand astfel un antrenament eficient, dinamic si captivant. Programul cuprinde un amestec de aerobic/fitness cu miscari rapide care tonifica si remodeleaza corpul.