Marea Hoinareală 2015

„Marea Hoinăreală” este o expoziţie itinerantă de fotografie dedicată 100% satului românesc.
Urmatorul popas in hoinăreala expoziţiei va fi in Timisoara, in cadrul festivalului PLAI.

Expoziţia reprezintă selecţia celor mai bune fotografii realizate de un grup de fotografi tineri si talenti, care au hoinarit prin ţară, calauziţi fiind de către fotograful Sorin Onisor. Instantaneele au fost surprinse în taberele organizate de artist în diverse zone ale ţării, precum Bucovina, Maramureş, Delta Dunării, zona bisericilor rupestre din Buzau, satele saseşti din zona Sibiului, Muntii Apuseni, Moldova colinara, etc.

Taberele de fotografie propun o retrospectivă a autenticului românesc mijlocită de obiectivul aparatului foto şi au rolul de a inspira tinerii fotografi si de a-i atrage spre zona rurală. Cu toate că ascunde adevărate comori ale culturii, spiritualităţii şi ospitalităţii româneşti autentice, satul este ignorat, devenind o zonă extrem de defavorizată în ultimele două decenii.
“Expoziția reprezintă un semnal de alarmă, o încercare de a atrage privitorii în lupta pentru conservarea peisajelor si a zonelor neatinse, pentru valorificarea traditiilor satului românesc, a mestesugarilor (cărbunari, fierari, cărbunari, olari, etc) precum şi a riturilor tăranilor simpli care cultivă pământul de mii de ani.”, declară artistul Sorin Onisor.

Sorin Onişor, desemnat în 2010 „Fotograful anului” de către Asociatia Artiştilor Fotografi din România, are la activ peste 10 expoziţii personale de fotografie şi mai mult de 40 de expoziţii colective. A primit numeroase distincţii la diferite concursuri de fotografie, fiind supranumit şi „fotograful dedicat 100% satului românesc.
În expoziție veți regăsi lucrări semnate de Sorin Onișor, Gina Buliga, Dan Mirica, Bogdan Comanescu, Csaba Teleki și mulți alții.

Program la PLAI X

Sâmbătă & Duminică:
12:00-19:00 Expoziție Marea Hoinareală 2015

Sâmbătă:
17:00-18:00 Vernisaj Expoziție Marea Hoinareală 2015