Institutul Intercultural Timişoara & Grupul de Iniţiativǎ ALTFEL

Prin programele şi activităţile sale, Institutul Intercultural Timişoara (I.I.T.) urmăreşte dezvoltarea dimensiunii interculturale în domeniile educaţiei şi culturii şi promovează, de asemenea, climatul de toleranţă şi comunicare interetnică specific oraşului Timişoara şi regiunii Banatului.

www.intercultural.ro

Grupul de Iniţtiativă ALTFEL îşi setează ariile spre educarea tinerilor într-un mod diferit, ALTFEL, despre valorile unei societăţi ideale: integrare, dezvoltare personala, participare activă, solidaritate, suport şi încredere. Prin activităţile noastre dorim să aducem o schimbare în generaţia ce vine mulandu-ne pe nevoile existente ale tinerilor astfel incat să le dăm ocazia sa se integreze mai bine în societate.

Grupul de Initiativa ALTFEL exista incepand cu aprilie 2011 cand 4 dintre membrii organizatiei s-au pus la masa si au inceput sa puna tara la cale.
Credem in valori precum: respect pentru diversitate, incluziune sociala, non-discriminare, transparenta, continuitate, participare activa, solidaritate, suport si incredere si dorim ca prin activitatea noastra sa aratam ca lucrurile se pot intampla si ALTFEL.

Printre primele activitati implementate se numara:
(1) Consultarea tinerilor şi organizaţiilor de şi pentru tineret din Timişoara cu privire la proiectul de modificare al Legii Tinerilor 350/2006 propus de către ANST. Am dorit ca prin această acţiune să existe o contribuţie reală la noua lege cu nevoile reale ale organizaţiilor şi tinerilor.
(2) Consultări naţionale cu privire la fondurile europene de tineret. Astfel au fost organizate întâlniri cu tineri, organizaţii şi grupuri informale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Constanţa şi Timişoara în privinţa viitorului programului “Tineret în Acţiune” după anul 2013. Prin această activitate am încercat să conturăm o campanie de advocacy prin care să determinăm existenţa unui nou program TiA individual începând cu 2014.
(3) „Tanar, rebel si cu cariera”, finantat de Comisia Europeana prin programul Tineret in Actiune, actiunea 1.2. Initiative ale Tinerilor, a fost un proiect prin care am urmarit sa le oferim tinerilor o imagine reală legată de cariera pe care şi-o doresc. Printre activitatile proiectului au fost: sesiune de formare si evaluare initiala, sesiuni de coaching, o saptamana de job-shadowing si conferinta nationala Antreprenoriat 101.

In momentul de fata, impreuna cu Institutul Intercultural Timisoara, Primaria Municipiului Timisoara, Fundatia Judeteana de Tineret Timis si Directia Judeteana de Sport si Tineret, organizam „Da glas generatiei sale”, proiect prin care ne propunem sa realizam strategia de tineret pentru Timisoara, un curs national de formare pe metode de educatie non-formala pentru a initia procesul de dialog structurat, precum si o conferinta nationala in care tinerii vor sta fata in fata cu reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi cu responsabilii politicilor de tineret.
Pentru multe alte detalii despre ce si cum facem te asteptam cu mare drag pe http://grupulaltfel.org/ sau pe https://www.facebook.com/grupulaltfel.

Program la PLAI 2013

Anul acesta te aşteptǎm cu mult entuziasm la cortul nostru să vorbim şi sǎ experimentăm dintrale orientǎrii în carierǎ. Facem CV-uri, vorbim despre cum ne pregǎtim pentru un interviu, ce sǎ facem şi ce sǎ nu facem la un interviu şi multe alte curiozitǎţi. Totodatǎ, te aşteptǎm cu mic, cu mare sǎ experimentăm în fel şi chip educaţia non-formalǎ explorând Drepturile Omului. Vom avea jocuri, ateliere, energizere şi proiecţie de filme. Tot la cort poţi afla mai multe informaţii despre proiectele locale, naţionale şi internaţionale pe care le-am fǎcut, pe care le vom face şi de ce nu, despre cele pe care le putem face împreunǎ.