SUSANA BACA

SUSANA BACA – Una dintre cele mai mari voci ale muzicii lumii

Susana Baca, artista care a contribuit decisiv la renaşterea muzicii tradiţionale afro-peruviane, îşi va prezenta la Festivalul Plai noul album, “Afrodiaspora”, despre care Wall Street Journal spune: “Este probabil cea mai dulce şi captivantă lecţie de etnomuzicologie pe care o vom auzi vreodată”.

Acum 6 ani, PLAI exista doar în visele unor tineri. Aduşi şi ţinuţi împreună de prietenie şi de visul comun, şi-au pus sufletul în crearea unui festival aşa cum şi-l doreau: cu ecouri muzicale ale minunatei diversităţi a lumii, cu arte libere de constrângeri şi cu suflu viu.

După cinci ediţii, PLAI este cel mai mare festival de world music din Europa, organizat 100% de voluntari, fiind totodată cea mai importantă manifestare de gen din România. Mai mult decât un simplu festival de muzică, PLAI este un garant al calităţii artiştilor invitaţi din toate colţurile lumii si cel mai mare hub cultural din România, adunând peste 45 de organizaţii (ambasade, centre culturale, ONG-uri) ce oferă un total de 200 de activităţi în cele trei zile de festival.

Susana Baca s-a născut în Chorrillos, un cartier mărginaş al oraşului Lima, din Peru. Susana Baca a reuşit să aducă în atenţia înteregii lumi moştenirea muzicală afro-peruviană. Artista a crescut cu muzica veche folk afro-peruviană, munca sa continuând în aceeaşi direcţie la Instituto Negrocontinuo.

Cei care o ascultă simt în primul rând în muzica Susanei Baca lupta, suferinţa, exprimarea identităţii, punctul central fiind pentru artistă legătura ei cu strămoşii africani care au fost transportaţi ca sclavi în America de Sud. Sclavii au adus muzica lor tradiţională, care s-a împletit cu forme culturale întâlnite pe tărâmurile pe care erau captivi, rezultând o nouă formă de exprimare artistică. Artista a crescut într-o comunitate afro-peruviană săracă de la marginea oraşului Lima, într-o perioadă în care statutul afro-peruvienilor era unul inferior. Deşi în copilărie, anii ’60, a trăit într-un cartier în care nu exista electricitate, a învăţat muzică de la familie, vecini, prieteni, care se întâlneau şi cântau la diverse instrumente, unele improvizate, compuneau ad-hoc bucăţi muzicale pornind de la cântece tradiţionale. Astfel, artista s-a familiarizat de copil cu muzica poporului ei. Deşi a dorit de mică să devină cântăreaţă, părinţii au sfătuit-o să aleagă ceva mai sigur din punct de vedere financiar, astfel că a devenit profesoară. A renunţat după trei ani pentru a-şi urma visul. În pofida tuturor greutăţilor, a continuat pe drumul ales. Alături de soţul ei, care este sociolog, a adunat muzică folk tradiţională din întreaga ţară, pe care cântăreaţa o reinterpretează în stil propriu. Merge prin în oraşe mici, ascultă cântece, ia notiţe, păstrează şi redă, trecutul prin filtrul personalităţii sale muzicale. A debutat cântând acompaniată doar de o chitară, dar răspunsul publicului a fost atât de entuziast, încât a continuat să cânte. Muzica Susanei Baca este un amestec de tradiţional şi contemporan. Astfel, foloseşte instrumente tradiţionale, cum ar fi cajón, udu, quijada, dar şi instrumente contemporane. Colaborează cu mai mulţi poeţi latini, care scriu versuri pentru cântecele sale. Muzica ei este unică: combină sensibilitatea, senzualitatea muzicii spaniole cu ritmurile tradiţionale africane, trecute prin filtrul propriei personalităţi muzicale.

În 1990 apare primul său album, „Del Fuego i del Agua”, care explorează multitudinea de stiluri muzicale influenţate de muzica africană. Albumul este însoţit de o carte prin care, de asemenea, se doreşte păstrarea acestei moşteniri muzicale. În 1992 deschide, alături de soţul său, Instituto Negrocontinuo, o organizaţie prin care continuă răspânirea tradiţiei, astfel încât munca şi muzica sa ajung mult mai repede la o nouă generaţie de cântăreţi. În 1995 apare albumul „The Soul of Black Peru”, care marchează debutul internaţional. Începe un turneu în SUA, ajunge apoi în Europa, iar de aici până la recunoaşterea pe plan mondial nu mai e mult. Deşi pe albumul, „Eco de Sombras”, apărut în 2000, aranjamentele muzicale sunt mai complexe, datorită colaborării cu mai mulţi muzicieni, vocea extraordinară a Susanei Baca asigură, succesul discului. Odată cu creşterea importanţei care i se acordă muzicii lumii, muzica Susanei Baca a ajuns să fie şi mai apreciată.

Artista a subliniat că ţelul său a fost mereu să interpreteze piesele vechi, tradiţionale, într-o manieră nouă. Vocea sa inegalabilă, pătrunzătoare, reuşeşte pe deplin să atragă atenţia asupra mesajului pieselor.

Cel mai recent album al său, „Afrodiaspora”, apărut în acest an, explorează influenţa africană asupra muzicii şi culturii latino-americane. Albumul cuprinde ritmuri şi stiluri tradiţionale din Cuba, Columbia, Ecuador, Argentina, Puerto Rico. Legat de acest album, dar şi de muzica şi munca sa, în general, Susana Baca spune: „Simt muzica din Cuba, Columbia, Ecuador, Argentina, Puerto Rico şi Venezuela ca şi cum ar fi a mea. Am călătorit în multe locuri în America Latină, în care trăiesc urmaşii africanilor. Mulţi dintre ei sunt săraci şi locuiesc în locuri neglijate de guvernele ţărilor respective, dar, în acelaşi timp, aceşti oameni au o forţă spirituală care exprimă prezenţa africană. Aşadar am încercat să cânt melodii din aceste locuri şi am încercat să onorez sângele vărsat şi modul în care prezenţa africană a influenţat America Latină”.

La ora actuală, artista este recunoscută ca unul dintre muzicienii mari care au ştiut să adune, să păstreze şi să transmită mai departe, în felul său propriu, sensibil şi complex, o bogată tradiţie muzicală.

La Plai, Susana Baca va cânta în data de 17 septembrie, începând cu ora 22:00.

De asemenea, în aceeaşi zi artista va susţine o prelegere despre cultura afro-latină.

Discografie selectivă:
Del Fuego i del Agua (1990)
The Soul of Black Peru (1995)
Susana Baca (1997)
Eco de Sombras (2000)
Lamento Negro (2001)
Espiritu Vivo (2002)
Seis Poemas (2009)
Afrodiaspora (2011)