Nuevo Tango Quintet feat. Marili Machado

15 septembrie, ora 22:00 – Nuevo Tango Quintet feat. Marili Machado

La PLAI, am trecut întotdeauna peste graniţe. Fie că e vorba de stiluri muzicale, de culturi, de limbi diferite, mentalităţi sau sensibilităţi, nu ajungem niciodată la capăt de drum. Ediţie după ediţie, seară după seară, lucruri aparent incompatibile, ne arată că există ceva comun, frumos şi foarte puternic, care ne determină să ne întrebăm ce se află mai departe. Duminică, 15 septembrie pe scena PLAI vom continua în acest spirit cu două formaţii ce unesc sonorităţi de pe trei continente.

În aceeaşi seară de 15 septembrie, pe scena festivalului va urca Nuevo Tango Quintet feat. Marili Machado.

Pe cei 5 cinci maeştri instrumentişti (Alin Stoianovici – acordeon, Sascha Bota – vioară, Roxana-Yvonne Coşereanu – pian, Ionuţ Dorobanţu – chitară, Johnny Bota – contrabas) aţi avut ocazia să-i vedeţi în cadrul concertului de lansare a primului material discografic, intitulat “Anivertango”, în Decembrie 2012, în sala mare a Teatrului Naţional Timişoara, ce părea neîncăpătoare.
De atunci, au primit aprecieri precum:

Kip Hanrahan (producătorul lui Astor Piazzolla): “De obicei ascult cu groază muzica lui Astor reinterpretată, şi de regulă îmi justific această groază, dar asta e A NAIBII DE BUNĂ! Mulţumesc oameni!…foarte “cool”

Daniel Piazzolla (fiul lui Astor Piazzolla): “Foarte bun grupul, mi-a plăcut foarte mult! Sunt muzicieni excelenţi.”

Cele de mai sus fiind spuse, nu aveam cum să nu-i aducem şi la PLAI, mai ales ca au început o colaboare cu Marili Machado, una dintre cele mai recunoscute voci ale tango-ului argentinean.

Discografie Nuevo Tango Quintet:
2012 – Anivertango

Resurse WEB:
http://ntquintet.com/
http://www.marilimachado.com/

Videoclipuri:
Nuevo Tango Quintet “Invierno Porteno” http://www.youtube.com/watch?v=WOeTMqTzACU
Nuevo Tango Quintet “Libertango” http://www.youtube.com/watch?v=-hdH-SCVT80