Premii şi aprecieri

Premiul I la secţiunea „Artă şi cultură” a Galei Societăţii Civile

07 Iun 2009

20 mai 2009. Festivalul PLAI a câştigat premiul I la secţiunea „Artă şi cultură” a Galei Societăţii Civile.

Gala Societăţii Civile este un eveniment anual menit să onoreze, să promoveze şi să premieze activitatea sectorului non-profit din România. Prin intermediul competiţiei anuale sunt premiate cele mai bune proiecte desfăşurate de organizaţii neguvernamentale, grupuri de iniţiativă, sindicate sau persoane fizice, punând astfel în valoare şi aducând un plus de vizibilitate celor mai bune iniţiative civice. Anul acesta a fost cea de a VII-a ediţie a Galei Societăţii Civile, o ediţie în care au fost înscrise un număr record de organizaţii şi de proiecte.

Este plăcerea noastră să vă anunţăm că marele premiu la secţiunea „Artă şi cultură” a Galei Societăţii Civile a fost câştigat de Festivalul PLAI. Acesta este al doilea premiu pe care PLAI îl aduce oraşului Timişoara, dupa ce în 2008 festivalul a fost desemnat „cel mai bun proiect din România”, fiind distins cu premiul Charlemagne pentru tinerii europeni.
Echipa PLAI

FESTIVALUL PLAI 2008 cel mai bun proiect din România

03 Apr 2008

Parlamentul European (www.europarl.europa.eu) şi Fundaţia pentru Premiul Internaţional Charlemagne din Aachen (www.karlspreis.de) organizează, pentru tinerii din toate statele membre ale Uniunii Europene, un concurs privind dezvoltarea şi integrarea UE şi aspecte legate de identitatea europeană. „Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni” se acordă proiectelor care promovează înţelegerea europeană şi internaţională, favorizează dezvoltarea unui sentiment comun de identitate europeană şi de integrare, reprezintă modele pentru tinerii care trăiesc în Europa şi oferă exemple concrete de viaţă ale europenilor care trăiesc în cadrul aceleiaşi comunităţi.

Competiţiile naţionale pentru premiul Charlemagne destinat tinerilor europeni s-au încheiat, iar pe pagina de internet a competiţiei s-au afişat câştigătorii naţionali.

Ne face plăcere să vă anunţăm faptul că faza naţională a competiţiei europene pentru premiul Charlemagne a fost câştigată în România de către Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara – A.C.S.A.T., cu proiectul “Plai Festival”. Proiectul PLAI participă, astfel, la faza finală a competiţiei, unde va reprezenta România. Câştigătorii la nivel european vor fi anunţaţi pe data de 29 aprilie 2008.

FESTIVALUL PLAI îşi propune să promoveze dialogul intercultural într-un mediu multicultural şi artistic. Festivalul Plai înseamnă cultură fără bariere, sunet fără compromis, mişcare fără constrângeri, exaltare fără zgomot, iar 2008 înseamnă cea de-a treia rundă a acestei aventuri. Ediţia din acest an va avea loc în perioada 12-14 septembrie, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, iar prima vedetă a scenei de muzica lumii care şi-a confirmat deja participarea este cea mai în vogă interpretă de fado din lume, cântăreaţa portugheză Mariza. Pe lângă muzică, Festivalul Plai le oferă participanţilor şi ateliere de dezbatere, dans, teatru, cursuri practice de artizanat etc. http://www.europarl.europa.eu/bucuresti/2525/buc4482eu22105.htm

N.V. Popa, în juriul premiului Charlemagne
România va fi reprezentată în competiţia internaţională pentru premiul Charlemagne de proiectul PLAI FESTIVAL. Competiţia adresată tinerilor care au idei pentru proiecte de coeziune internaţională va avea loc la Aachen, în Germania. Din juriul care a decis reprezentantul României la premiul Charlemagne a făcut parte şi eurodeputatul braşovean Nicolae Vlad Popa. Pe 4 aprilie, un juriu european, format din trei deputaţi europeni, patru reprezentanţi ai Fundaţiei pentru Premiul Internaţional Charlemagne din Aachen şi din preşedintele Parlamentului European, îl va desemna pe marele cîştigător, din 27 de participanţi. „Eu unul am toată încrederea că proiectul românesc se va afla printre cîştigători, prin amploarea sa, prin numeroasele parteneriate pe care le presupune şi prin interesul acordat unităţii europene în diversitate prin împărtăşirea valorilor culturale“, a declarat Nicolae Vlad Popa despre şansele României în competiţia din Germania. Sursa