PLAI prezintă: World Music Films on Tour

Cu bucurie vă anunţăm că cea de a şasea ediţie a Festivalului PLAI, care va avea loc în 16-18 septembrie, la Muzeul Satului Bănăţean Timişoara, aduce o nouă categorie de filme ce vor fi proiectate în cadrul programului din acest an şi anume patru documentare despre muzica lumii, patru filme unice care ne transpun în spaţiile şi culturile muzicale diverse ale Asiei de Sud Est ( Laya Project, Voice Over the Bridge ), Pakistanului, Afghanistanului ( Breaking the Silence – Music in Afghanistan ) şi Portugaliei ( Mariza and the Story of Fado ).

Laya Project

Laya Project este un documentar produs de Earth Sync, în colaborare cu Boo Films ( Malaezia ) şi Clementine Studios ( India ), regizat de Harold Monfils.

Earth Sync, o companie fondată in 2004 in sudul Indiei este creatoarea unor producţii audio-vizuale de înaltă calitate: documentare, albume, concerte, o companie care a dezvoltat o pasiune pentru muzică şi proiecte unicat.

Laya Project, un documentar premiat la prestigioase festivaluri internaţionale de film ( New York International Film Festival, Byron Bay Film Festival-Australia, Zanzibar International Film Festival-Tanzania, Imaginaria Film Festival – Italia ), este de fapt o călătorie prin muzică, o celebrarea a vieţii, fiind dedicat supravieţuitorilor din regiunile afectate de tsunami în decembrie 2004, şase ţărmuri: India, Indonezia, Sri Lanka, Thailanda, Maldive şi Myanmar.

Timp de doi ani, producatorii, au călătorit prin comunităţile acestor ţări, au pătruns adânc în cultura Asiei de Sud-Est, culegând şi înregistrând segmente din folclorul acestor popoare – muzică religioasă ṣi tradiţională. Astfel a aparut Laya Project, un cumul de tradiţii muzicale, iar, unele dintre ele, foarte rare, fiind documentate pentru întâia oara în acest proiect. Imaginile şi muzica scot la iveală esenţa acestor locuri şi popoare, muzica devine un tribut al supravieţuirii.

Fiind “ o combinaţie între exotic şi familiar, izbitor de frumoasă”(fRoots Magazine ), acest documentar continuă să fie prezent pe ecranele diferitelor festivaluri ale lumii.

Voice over the bridge

Voice over the bridge, produs de aceaşi companie, Earth Sync, este un documentar despre Myanmar-ul mai puţin cunoscut şi încă neexplorat.

Khing Zin Shwe si Shwe Shwe Khaing sunt doua vocaliste ale căror vieţi sunt urmărite în acest documentar şi care împart aceeaşi pasiune: muzica.

Maha Gita ( Marile Cântece ) sunt cântece ale Myanmar-ului secolului 13, închinate regilor din regat. Muzicieni de la curte au compus cântece în onoarea celor 55 de regi din istoria regatului, care au fost documentate ulterior în Maha Gita.

După sute de ani Khing Zin Shwe şi Shwe Shwe Khaing interpretează Maha Gita, nu regilor, ci oamenilor de rând, la mănăstiri sau la nunţile unde se cântă muzică tradiţională, trăiesc emoţia acestor cântece, pătrund în esenţa lor, reuşind să transmită ascultătorilor pasiunea lor.

Shwe Shwe Khaing a început să cânte de la vârsta de 6 ani cântece populare mai puţin dificile, iar la 11 ani ajunge să interpreteze Maha Gita aproape de perfecţiune. Khing Zin Shwe, încurajată de parinţi a început să cânte la vârsta de 7 ani, reuşind să aprofundeze cunoştinţe vaste despre muzica tradiţională din Myanmar şi rămâne devotata acesteia.

Cele două vocaliste colaborează de mai mulţi ani, reuşind astfel să cultive şi să transmită mai departe muzica tradiţională din magicul Myanmar.

Breaking the Silence – Music in Afghanistan

Breaking the Silence – Music in Afghanistan – documentar produs de Songline Films. Cu o experienţa de 15 ani, această companie se focusează pe descoperirea unui mod unic şi interesant de a crea poveşti. Pentru a întări şi susţine această convingere producătorii au experimentat în documentare munca alături de oameni de rând, dar şi profesionişti, explorând noi tehnologii.

Filmat in Kabul si Peshawar, Pakistan, dar şi în Geneva alături de Ansamblul Kabul, Breaking the Silence, spune povestea întoarcerii muzicii în Afghanistan, după căderea regimului taliban.
Izbitoare în peisajul Afghanistanului actual sunt ruinele lasate în urmă de conflictele internaţionale. Oraşele distruse sunt însă aparenţe ale războaielor din ultimele decenii. Interzicerea muzicii a distrus spiritul poporului afghan. Reprezentaţiile live, emisiunile radio şi televiziune sunt reduse şi cenzurate de sovietici, iar apoi interzise cu desăvârşire de talibani. Instrumentele muzicale sunt distruse, iar muzicienii care indrăznesc să se revolte, plătesc cu viaţa.

Documentarul prezintă regimul de opresiune al talibanilor, prin intermediul numeroaselo interviuri cu diferiţi muzicieni şi imagini din Afghanistanul din timpul şi după căderea regimului. Creatori de muzică populară, religioasă sau pop, producători de filme muzicale îşi spun povestea lor, unii cu pasiune iar alţii cu o oarecare resemnare.

Reprezentaţiile uimitoare ale artiştilor documentează, în acest film, o pagină din istoria muzicii, într-un moment crucial al Afghanistanului.

Mariza and the Story of Fado

Mariza and the Story of Fado – documentar produs de Songline Films (UK ) în colaborare cu RTP ( Portugalia ), filmat în Lisabona, despre fado-ul portughez, istoria şi evoluţia acestuia. Fado este muzica tradiţională a Portugaliei, muzica tristeţii şi dorului, poeziei de dragoste, şi a apărut la începutul secolului 19.

Filmul prezintă interviuri şi imagini din concertele Marizei, noul star carismatic al fado-ului portughez, imagini de arhivă ale legendarei Amalia Rodrigues dar şi ale altor fadişti , inclusiv prima înregistrare fado transmisă de televiziunea portugheză.

Muzicieni, istorici şi experţi trasează istoria blues-ului portughez, cum a mai fost numit, toate acestea fiind situate în mijlocul frumoasei Lisabona, unul dintre oraşele istorice ale acestui gen.

Cele patru documentare vor rula la Casa Filmelor de pe teritoriul Festivalului, în zilele de sâmbătă şi duminia (17 – 18 septembrie 2011).