Regulament

Regulament participare la Festivalul PLAI

Contextul special impus de criza COVID-19 ne solicită implementarea unor reguli speciale pentru participarea la evenimente. Aceastea sunt gândite pentru a proteja sănătatea și siguranța participanților și respectă toate recomandările autorităților. Vă mulțumim anticipat pentru respectarea măsurilor care ne protejează sănătatea și duc mai departe speranța să ne vedem mai des!

Accesul în spațiul destinat evenimentului va avea loc doar cu 1 oră înaintea orei de începere, specificată în programul oficial al festivalului.
Păstraţi distanţa de siguranţă faţă de ceilalţi participanți și urmați fluxurile semnalizate de organizatori pentru intrare și ieșire.
Purtarea măștii este obligatorie pe întreaga durată a evenimentului. Aceasta trebuie să acopere corect nasul și gura.

Condiții de participare:
Este permisă participarea la festival doar pentru:
– persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
– persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS- CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
– persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS- CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării festivalului).
– minorii sub 16 ani sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării la festival și de la verificarea în Registrul electronic național de vaccinare. Cei peste 5 ani vor purta mască.

Achizițiile din timpul festivalului se fac doar cu cardul/telefonul.

Prezentele reguli sunt obligatorii și au fost elaborate în baza reglementărilor în vigoare impuse de Ministerul Culturii, Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi a măsurilor speciale luate de organizatorii Centrului Cultural PLAI pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus (COVID-19).

• Ai grija de bunurile tale! Organizatorii/producătorii nu sunt responsabili pentru bunurile participanţilor ori pentru eventuale pagube produse.
• Pe durata evenimentului se vor realiza înregistrări audio şi video. Persoanele care apar pe înregistrările realizate nu pot avea nicio pretenţie faţă de organizatori, producători sau utilizatori.
• Pe toată durata evenimentului înregistrările audio şi video pot fi realizate numai cu acordul în scris al organizatorilor. Fotografierea concertelor nu este permisă.
• Evenimentul va avea loc indiferent de condiţiile meteorologice.
• Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica programul.
• Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica regulamentul în conformitate cu prevederile aflate în vigoare.

Prin participarea la acest eveniment accepți regulamentul intern şi eşti de acord cu demersul organizatorilor de a controla respectarea acestuia.