Christoph Pepe Auer

Christoph Pepe Auer – marea speranţă a jazzului austriac

Încă un artist şi-a confirmat prezenţa la Festivalul Plai 2009. De data aceasta nu mai vorbim de o figură legendară a scenei de muzica lumii, aşa cum v-am obişnuit, ci de o speranţă. Am putea spune, de fapt, că avem de-a face cu marea speranţă a jazz-ului austriac, un muzician în vârstă de numai 28 de ani dar care a reuşit să îşi construiască un nume în Viena şi nu numai.

Christoph Pepe Auer s-a născut în 1981 la Tirol, în Austria. Deja de la cinci ani a început să studieze muzica. Şi a făcut-o foarte bine, întrucât 15 ani mai târziu, în 2001, a fost acceptat la Universitatea de Muzică din Graz, unde a început să studieze saxofonul de jazz cu profesori precum Florian Bramböck, Karl-Heinz Miklin, Heinrich von Kalnein şi Klaus Dickbauer.

A cântat pe scenă cu Adam Holzman (clape, Miles Davis Band), Joseph Bowie şi Vienna Art Orchestra. În 2005 a fost trimis ca reprezentant al studenţilor din Universitatea de Muzică din Graz la întrunirea I.A.S.J. – un moment de răscruce al carierei sale. Discuţiile cu mari jazzişti din lumea întreagă l-au determinat să muncească mult mai intens pe partea de compoziţie, lucru benefic pentru Christoph Pepe Auer. Compoziţiile i-au adus un premiu Hans Koller, o bursă şi un contract la New York, unde a cântat cu muzicieni precum Tony Malaby, Donny McCaslin, Marcus Strickland şi Branford Marsalis şi a înregistrat albumul „The New York Sessions“.

Tot în 2005, Christoph Pepe Auer şi-a luat masteratul în arte, iar astăzi a ajuns să fie unul dintre cei mai bine cotaţi muzicieni de jazz din Viena. A ajuns aşa şi datorită colaborărilor cu nume mari ale jazzului mondial, precum Dick Oatts, George Garzone, Donny McCaslin, Branford Marsalis, David Binney, Tony Malaby, Marcus Strickland, Jason Lindner şi alţii.

Este implicat în numeroase proiecte, dintre care amintim „Living Room“, „The New York Sessions“, „Matthias Löscher Quartet“, „Stefan Heckel’s Dawn Chorus“, „Auer-Tiefenbacher-Kostron-Rainer/Smurfs Revenge“, „The Ringtones“ sau „Phoen“. În toate proiectele Christoph Pepe Auer îşi etalează virtuozitatea la saxofon alto, soprano şi tenor, clarinet, bassclarinet, flaut şi pepephon.

La Plai va veni cu proiectul propriu – „Christoph Pepe Auer Group“, un proiect bazat pe compoziţiile proprii ale lui Christoph Pepe Auer, compoziţii inspirate de Wayne Shorter, Kenny Wheeler, Jimmy Merritt şi Ornette Coleman. În muzica lui Christoph Pepe Auer, structurile rigide sunt sparte în timpul interpretării de o comunicare concentrată. Grupul se inspiră din orice, absolut orice experienţă este transformată într-o experienţă muzicală, orice informaţie acumulată de cei cinci este pusă în practică într-un mod surprinzător. O preocupare muzicală şi stilistică unitară susţine idiomul jazzistic comun al grupului din care, pe lângă Christoph Pepe Auer, fac parte Manu Delago (hang, fx), Martin Reiter (pian), Matthias Pichler (bass) şi Peter Kronreif (baterie). Muzica grupului a depăşit de mult graniţele Austriei, cvartetul fiind invitat să cânte în Serbia, Slovenia, Croaţia, Kosovo, Polonia, Germania, Ierusalim, Cipru, Slovacia, Italia, New York, Suedia, Irlanda, Bulgaria, Anglia şi Scoţia.

Premii:
2004 Jazzprice Biberach
2005 Premiul Hans Koller – Bursă de studiu la New York
2005 Bursă la Universitatea de Muzică din Graz
2005 Reprezentantul studenţilor de la Universitatea de Muzică din Graz la jazzmeeting-ul anual IASJ din Polonia, întrunire condusă de David Liebman
2006 A doua bursă la Universitatea de Muzică din Graz
2007 Premiul Hans Koller „Newcomer of the Year“
2007 Bursă de un an din partea guvernului austriac
2007 Kulturpreis Hörbiger

Discografie:
2004 – Chillin´con Karma
2005 – Jazzit Stage Orchestra Vol.1
2005 – Christoph Pepe Auer Quartet – White Rain
2007 – Flip Philipp / Ed Partyka Dectet – Opium
2007 – Vienna Art Orchester – All That Strauss Vol. II
2007 – Matthias Löscher Quartet – VOX
2007 – Christoph Pepe Auer – The New York Sessions
2007 – Christoph Pepe Auer / Manu Delago – Living Room
2008 – Christoph Pepe Auer Quartet – The New York Sessions – LIVE

Resurse web:
www.christophauer.at
www.myspace.com/christophpepeauer