PASO – Pannonia Allstars Ska Orchestra

Ska tradiţional condimentat cu motive ungureşti – o combinaţie uimitoare care te va face cu siguranţă să dansezi!

Pannonia Allstars Ska Orchestra (PASO) este ambasadorul tradiţional de ska al Ungariei şi una dintre cele mai energice tinere formaţii cu rădăcini est-europene distincte.
Născută (înfiinţată) în 2003, cei de la PASO au susţinut numeroase concerte în cluburile din Budapesta şi au fost ovaţionaţi de un public local în continuă creştere. Cu trecerea timpului formaţia şi-a cristalizat o formă şi un stil propriu, reînviind până la urmă ca un grup de ska din Ungaria pe scenele Europei. În 2005 au semnat un contract cu Megalith Records (casa de discuri nr.1 de ska din SUA, care se ocupă de majoritatea trupelor de ska din toată lumea). Albumul lor de debut, Budapest Ska Mood, a fost lansat de casa de discuri în acelaşi an. BSM a fost urmat de EP-ul Babylon Focus, single-ul pe vinil Biblical 7”şi în final cel de-al doilea album integral, The Return of the Pannonians în 2007.

PASO interpretează un ska tradiţional adânc înrădăcinat, condimentat cu o vioară pe lângă aroma ungurească a muzicii, armonios acordată cu ritmuri de reggae şi teme de jazz. PASO nu pare să facă vre-un compromis între swing şi tradiţie. Din Germania până în Ucraina trupa inundă petrecerile cu energie incredibilă.

Îndrăzneţului preot vocalist Lord Panamo i s-au alăturat ritmurile mult aclamatului baterist maghiar de ska, Lipi Brown, acesta conducând orchestra acompaniată de nouă muzicieni şi adesea în colaborare cu alţi oaspeţi. Versurile PASO condamnă discriminarea şi, în timp ce iau atitudine pe probleme sociale, formaţia ăşi păstrează atitudinea veselă şi iubitoare de distracţie care face publicul să o ia razna cu zâmbete largi pe chipuri.

PASO a debutat cu turneele chiar de la început, cântând până acum pe întreg continentul (Germania, Austria, Olanda, Italia, Franţa, Republica Cehă, Slovacia, Danemarca, Slovenia, Serbia, Ucraina, Belgia, Croaţia şi Ungaria).

Turnee şi prezenţe la principalele festivaluri: turneul Easter Ska Jam (2006), turneul Budapest Ska Mood (2006), Festivalul Lowlands (Olanda) (2006), Festivalul This is Ska (2007), Festivalul Sázava (Cehia) (2006, 2007), Festivalul Hodokvas (Slovacia) (2003, 2006), Festivalul Mighty Sounds (Cehia) (2005, 2006), Festivalul X3Music (UA) (2005), Festivalul Donauinsel (Austria) (2006), Festivalul Big SkaLand (2003, 2004, 2005, 2006, 2007). Participând – pe lîngă acestea – la toate festivalurile de renume din Ungaria au umplut sălile Scenei Principale de Muzica Lumii (World Music Mainstage) de la festivalul Sziget (2006, 2007).

Au împărţit scena cu mai marii scenei, inclusiv The Skatalites, Jimmy Cliff, Alton Ellis, Rico Rodriguez, New York Ska-Jazz Ensemle, Slackers, Victor Rice, Aggrolites, Bad Manners, Rotterdam Ska-Jazz Foundation, Dr.Ring-Ding, King Django, Toasters, Open Season, Mr.T-Bone, Firebug, Babylon Circus, Intensified, Westbound Train, Moon Invaders, Trojan Sound System şi mulţi alţii. Pe de altă parte au cântat cu artişti remarcabili de folk din Ungaria ca Lajkó Félix, Besh o’ Drom, Parno Graszt, Palya Bea, Szilvásy Gyspy Folk Band.

Discografie:
The Return of the Pannonians (2007) – Megalith Records
Biblical 7” (2007) – ediţie limitată, autodifuzat
Babylon Focus EP (2007) – limited, autodifuzat
Budapest Ska Mood (2005) – Megalith Records
All night long – Live at Artemovszk (2005) – CrossRoads Records
Demo (2003) – autodifuzat

compilaţii featured:
United Colors of Ska 4.0 (2007) – Pork Pie Records
We are Magyar! (2007) – Mama Records
Ost Klub – Kapitel 1 (2006) – Chat Chateu
Biturbo (2006) – 1G Records (Warner)
Megalith Label Sampler (2006) – Megalith Records
Milliók Reggelire (2006) – Mama Records
Amikor még kissrác voltam (2005) – Universal Records
Skaland 2005 (2005) – CrossRoads Records