Simţind Manu Chao la Timişoara

Despre Manu Chao, Wikipedia spune că e un cântăreţ spaniol/francez care cântă în franceză, spaniolă, engleză, italiană, arabă, galică şi portugheză. Noi zicem că Manu Chao are acea capacitate foarte rară de a atrage lângă el, prin ritmurile muzicii lui, pe toată lumea care ajunge să asculte câteva note din ceea ce cântă.

Odată ce-l asculţi, nu-l mai uiţi. Fie că e “Bongo Bong”, “Me gustas tu” sau “Clandestino”, ritmurile trade mark ale lui Manu sunt făcute pentru a face trupul să se mişte şi mintea să se bucure.

E un om liber şi transmite libertatea. Un revoluţionar, dacă vreţi, pentru că versurile lui vorbesc despre dragoste, traiul în ghetou, imigrare şi droguri, susţinând egalitatea socială. Singura lui arma e muzica şi o foloseşte atât de bine încât ne face pe toţi să ne gândim măcar la convingerile lui, dacă nu suntem în totalitate de acord cu el. Călatoreşte din continent în continent pentru a-şi face cunoscute crezurile.

Manu Chao simte şi ne face şi pe noi să ne unim într-un singur suflet, fie că suntem din Romania, America de Sud sau Franta: cei ce-l canta, cei carora le canta cu bucurie. Va aratam un fragment din “maradona” by Kusturica, un film documentar despre viata lui Diego Maradona, in care Manu Chao apare intr-un moment crucial pentru fotbalistul care accepta, in fata aparatului de filmat, ca e doar un om (un om ai carui fani i-au inventat o religie, ce-i drept). Emotie, bucurie, flux de energie ce trece dincolo de ecran:

Poate ca suntem noi naivi, poate ca avem idealuri prea mari pentru o lume in care nu intotdeauna pasim pe nnorisori pufosi. Dar lumea noastra, lumea PLAI, va fi intotdeauna plina de oameni ca Manu Chao.

Manu Chao La Ventura va concerta la Timisoara, in locul consacrat festivalului PLAI – Muzeul Satului Banatean, pe data de 25 iunie 2014. Bilete gasiti pe Eventim, la pretul de 75 de lei. Capacitatea maxima a muzeului este de 5000 de locuri, asa ca va rugam sa va procurati bilete din timp.