Şi-a mai rămas doar una … o … lună …

… până la PLAI! Ni se strânge inima şi mintea o ia razna puţin. E de bine. Trăim asta în fiecare august, la „mai e o lună până la PLAI”. Cum a trecut timpul de la finalizarea celei de-a patra ediţii v-am putea povesti (unele poveşti sunt şi aici) numai că nu prea mai avem vreme! :) Am început să pregătim puţin şi Muzeul Satului încet-încet de PLAI, am făcut nişte alei noi pe care dacă aţi fost pe acolo în ultimele săptămâni le-aţi putut vedea, iar zilele ce urmează vom fi tot acolo, muncind la alte lucruri pentru amenajare.

Tot recent ne-am ocupat de caietul program şi de distribuit şi lipit afişe în diverse locaţii din oraş şi prin ţară. Avem şi clip video şi spot radio de promovare – în curând le veţi putea vedea şi auzi.

Tot zilele astea au fost selectate candidaturile de voluntariat la PLAI 2010. Să vă povestim puţin despre voluntariat deci. Adică despre PLAI. PLAI este voluntariat. Toţi cei care lucrăm la facerea festivalului tot anul, nu numai cei pentru care facem apel pe site şi în presă înainte de septembrie, suntem voluntari. Unii încă studenţi, alţii cu joburi pe lângă, familii, responsabilităţi, iar ori de câte ori este nevoie şi când ne permite timpul lucrăm la acest festival.

În voluntariat, considerăm noi, fiecare îşi găseşte motivaţia. Pentru că nu e vorba de bani, fie crezi în oamenii pe care îi ajuţi, fie îţi place ideea sau principiile după care se ghidează – cumva ca să faci muncă bună ca şi voluntar trebuie tu să ştii de ce eşti acolo. Nu este de ajuns să îmi împărtăşesc motivaţia mea ca să te determin să fii responsabil cu activităţile pentru care te-ai înscris. Pe lângă toată distracţia pe care o implică, e o muncă grea, solicitantă, stresantă de multe ori şi trebuie să ştii la sfârşitul zilei de ce faci asta.

Noi suntem cam în aceeaşi formulă tot timpul anului încă de la prima ediţie a PLAI şi ne place aşa. Nimeni nu este plătit, nimeni nu câştigă bani de pe urma festivalului, dar rămânem şi investim timp şi efort în a face Festivalul PLAI în fiecare an. Credem în PLAI, vedem că şi alţii cred în el, e un festival la care şi noi am participa an de an.

Încă ceva: mai sunt câteva zile pentru a vă cumpăra bilete pentru PLAI 2010 cu preţuri mai mici.

Pe curând, la PLAI!