PLAI este finalist la Festival Awards 2014!

Lista scurtă a festivalurilor, primele 10 ale Europei la fiecare categorie, tocmai au fost anunţate în această dimineaţă. PLAI se află din nou printre finaliştii Festival Awards, la categoria Best Small Festival!

Noi deja pregătim a 10-a ediţie de PLAI, care se va desfăşura în cel de-al doilea weekend din septembrie 2015. Selectarea festivalului în rândul celor mai importante festivaluri ale Europei este cu atât mai valoroasă pentru echipa noastră de voluntari în pragul acestei aniversări.

Acest lucru nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul vostru, toţi cei care ne-aţi votat în perioada 6-27 octombrie. Vă mulţumim din suflet! Acum începe a doua etapă, când un juriu format din specialişti va evalua festivalurile ajunse în finală. Câştigătorii vor fi anuntaţi în cadrul ceremoniei speciale care va avea loc în Groningen, în data de 14 ianuarie 2015. Să ne ţineţi pumnii!

PLAI a fost primul festival din Romania ajuns în finala competiţiei europene, în 2012, ceea ce ne-a bucurat enorm şi ne-a măgulit. Acum suntem şi mai fericiţi deoarece comunitatea de evenimente din România este şi mai puternic recunoscută şi suntem entuziasmaţi că vom avea o delegaţie importantă la Groningen. Felicitări Electric Castle (finalist Best Medium Festival), Jazz in the Park (finalist Best Small Festival) si TiMAF (finalist Best Indoor Festival)!