Oamenii din spatele PLAI-ului

In fiecare an ne largim Echipa; PLAI a crescut frumos si constant pentru ca, dincolo de sustinerea interna, tot mai multi oameni au decis sa isi ofere timpul, cunostintele, buna-dispozitie – de multe ori si nervii – si sa isi aduca contributia in ceea ce a devenit cel mai mare festival din Europa organizat 100% de voluntari. Am crescut exponential si am avut mereu alaturi alti prieteni, cunoscuti, necunoscuti, care, oricat de diferiti intre ei si intre noi, am facut impreuna PLAI-ul sa ia viata.

Si anul acesta ni se alatura forte proaspete, 16 tineri PLAIesi, unii veniti chiar din Iasi si Buzau. Prima intalnire va fi la Muzeul Satului Banatean, locul de initiere si inspiratie pentru fiecare dintre noi unde le dam startul unei aventuri, speram noi – cei vechi – minunate.

Aceasta alaturare sincera si continua a fost cea care a dat energie celor mai vechi dintre noi in PLAI si continua sa ne alimenteze cu dorinta de a face ceva frumos.

Este uimitor cum, in fiecare an, un grup de necunoscuti pot functiona, chiar si atunci cand mai exista scartaieli si frecusuri, si pot ajunge la un rezultat precum PLAI, motivat in totalitate de munca si de rezultatul in sine. Cu astfel de experiente am ajuns toti sa fim mai buni, sa nu ne pierdem speranta si, cel mai important, sa avem increderea ca fiecare actiune conteaza, fiecare individ are puterea de a schimba ceva in bine atunci cand isi urmeaza telul.

Cu job-uri in timpul zilei, asudand pentru PLAI dupa si in weekend, asteptam cu nerabdare sa incepem munca fizica la muzeu, care pe noi ne relaxeaza, in timp ce ne incearca marea emotie de dinaintea deschiderii portilor celei de-a 6-a editie.

Noilor colegi de PLAI le uram bine ati venit in familia PLAI!