Mesaj de ianuarie

Anul Nou este, pentru unii, momentul ideal de a seta noi obiective, de a-şi promite şi de a visa ceva mai bun. Pentru mine, noaptea de revelion este o noapte ca oricare alta. Pregătirea pentru o seară cu prieteni şi familie îmi face mare plăcere, dar momentul « magic » de la ora 00.00 trece mult prea repede ca să însemne ceva. Tot ceea ce e înainte şi după, însa, e ceea ce contează. Pentru mine, perioada de sfârşit de an este o perioadă de analiză. Uneori o fac în fugă (mai ales când mă gândesc la evenimentele triste, la momente dureroase şi la tot ce nu a mers sau a fost bine) şi alteori visez cu ochii deschişi la ce frumos se aranjează totul, la ce simple şi minunate sunt clipele banale şi ce sentiment ciudat e acela când simţi că iţi explodează pieptul de fericire. Pe măsură ce mă maturizez (ca să nu zic îmbătrânesc) încep să îmi asum tot mai mult faptul că viaţa e un mix de bun şi rău, greu şi uşor, urât şi frumos. Toate împreună, cumva, ajung să funcţioneze. Nu ştiu cum, pentru că de multe ori e crunt şi ai senzaţia că nu se termină şi nimic nu are rost. Şi totuşi, atunci când ai senzaţia că nu mai poţi, poţi. Dintr-o mie de motive : o rază de soare, o supă facută de mama, o plimbare prin parc, o bere cu prietenii, o veste buna, o poză veche, orice. Şi cu asta ramanem. Cu tot ce e mai frumos din « poti ! »

În fiecare an când la planificare ne propunem să facem şi în anul urmator PLAI, pentru mine este o aniversare. Nu am nevoie de cifra rotunda, de tort şi lumânări. În sufletul meu e o aniversare şi o petrecere minunată. Mă gândesc la oamenii cu care muncesc pentru PLAI, la cat de neexperimentati, naivi, tineri şi nebuni (şi probabil multe altele ne-ar numi unii si alţii) şi nu pot să simt decât recunoştinţă şi fericire. Că am fost/suntem împreună. Aniversez anul asta, aşa, în sufletul meu, ediţia cu numărul 9. Nu mă aşteptam să număr atât de mult; obiectivul iniţial nu a fost să facem un eveniment care să numere mult, ci unul care să existe. Şi cred că această bucurie de a exista se simte în fiecare an ; tocmai pentru că nu ştim dacă va mai exista la anul. Această luptă cu « nu se poate face », « nu se întampla nimic în oraşul ăsta », « uite la aţtii cum e » naşte o energie (alţii ar spune încăpăţânare) pozitivă. Aşa că, sunt recunoscatoare şi pentru  rău,  pentru că ne face să fim mai buni. Ne face să ne reevaluăm şi ne întoarce pe toate părţile, ne dă de pereţi. Şi atunci ştim exact că ceea ce ne defineşte e binele.

Nu ştiu cum va fi 2014 şi nu mi-am propus nimic decât să fiu. Să iau binele şi răul aşa cum vin si să mă bucur cât mai mult de ele. PLAI îmi oferă un cocktail de sentimente şi trăiri, un rollercoaster de situaţii, de întâlniri cu rele, dar, la final, tot ceea ce rămâne şi contează e un imens de bine care face ca totul să merite. Si asta ţine numai de noi.

Acest articol a fost scris de Andreea Iager Tako, co-fondator PLAI Festival.