Mai mult decât un festival de muzică

Festivalul PLAI este mai mult decât un festival de muzică. Susținem asta și o aducem în față ori de câte ori putem. PLAI e mai mult decât numele artiștilor de pe afiș, mai mult decât locul pe care l-am ales pentru desfășurarea lui, mai mult decât îți poți închipui fără să participi. PLAI se simte și se trăiește în fiecare an – este una dintre declarațiile care considerăm noi că se potrivește foarte bine cu spiritul evenimentului.

Am pornit de la necesitatea proprie de a participa la acțiuni muzicale-artistice-culturale care să ne hrănească sufletul. Am conștientizat multitudinea de culturi și etnii din jurul nostru și le-am combinat în acest eveniment care se desfășoara în fiecare an, de 6 ani încoace, într-un weekend de mijloc de septembrie la Muzeul Satului Bănățean. L-am gândit ca un eveniment care să aducă ceva comunității și ne-am ales și contactat partenerii culturali. Am creat astfel un spațiu multicultural în care vii să descoperi, să pui mâna ca să te bucuri de ce poți crea sub îndrumarea oamenilor care fac asta de atâta vreme. Vrem să rămână un spațiu în care participanții și organizatorii sau partenerii să învețe laolaltă și în care ne implicăm cu toții să dezvoltăm pasiuni.

Potecile Muzeul Satului Bănățean sunt transformate în alei culturale, artistice și meșteșugărești pe care se desfășoară activități de învățare interculturală prin intermediul: picturii, sculpturii, arhitecturii, gravurii, fotografiei, teatrului, filmului, literaturii, muzicii ș.a. Artizani români sălășluiesc în casele din Muzeul Satului Bănățean oferind ateliere de meșteșuguri și demonstrații reprezentative ale meseriilor uitate.

Am extins partea de activități culturale și la artiștii care urcă seara pe Scena Mare. Ziua îi găsiți la Scena Mică, ținând ateliere despre muzica lor, vorbind despre ce îi inspiră sau tehnicile lor muzicale. Activitățile partenerilor culturali se desfășoara sâmbătă și duminică între 12:00-19:00 iar în acest timp Muzeul Satului Bănățean devine spațiul de joacă al copiilor de toate vârstele. Avem peste 45 de organizații partenere – organizații non-guvernamentale, centre culturale și ambasade sau proiecte individuale – care au în program ateliere de tot felul. De la actvități pentru cei mici la jocuri sau ateliere pentru participanții de toate vârstele, toți sunt încurajați să își dezvolte capacitățile artistice și să își descopere creativitatea. Pictură, modelaj, stand cu adopții de animale, ateliere de ecologie, de confecționat plase de material, toate acestea și mult mai multe altele se desfășoara foarte natural în cadrul autentic al Muzeului Satului Bănățean.

Vă așteptăm deci să vă petreceți tot weekendul la PLAI! 3 zile în septembrie. Noi abia așteptăm!