Dupa Plai, Mísia se intoarce la Bucuresti

Aceasta este Mísia – noi aşa am cunoscut-o. Un om minunat, frumos, care susţine lucrurile în care crede şi care apreciază lucrurile făcute cu pasiune.
A susţinut festivalul şi ideea din spatele festivalului de când a auzit despre el. Şi-a luat timp pentru a vedea singură despre ce este vorba, cine suntem, cum facem lucrurile şi a rămas impresionată.
La fel ne-a impresionat şi Mísia pe noi. Pentru spiritul, sinceritatea şi entuziasmul ei. Pentru artista incredibilă care este, dar mai ales pentru omul din spatele scenei – care rămâne cu picioarele pe pământ şi merită tot respectul.
Ne sprijină prin acest testimonial incredibil, dar şi prin concertul pe care îl va susţine la Bucureşti pe 29 noiembrie. Este o onoare faptul că a acceptat invitaţia noastră de a reveni în România aşa de curând.
Ne vedem pe 29 noiembrie 2010, de la ora 20 (fix) în Sala Operei Naţionale Bucureşti. Şi Miss Bonsai va fi acolo.
Saudade!